Articol – Rozalia Mos

Expoziția personală de pictură TRADIȚIONAL și ABSTRACT, semnată de artista Rozalia Moș, ROZ MOS, galeria Mariana Berinde.

 

  Galeria doamnei Mariana Berinde ne oferă în acest Făurar al anului 2022 o expoziție deosebita  plină de bucurii vizuale dar și intelectuale,de emoții dar și de cunoaștere.Artista Rozalia Moș este clujeancă, primii ani de ucenicie artistică i-a parcurs la liceul de arte plastice din orasul Cluj-Napoca.Ne-am cunoscut în primăvara vieților noastre ….Artista ca o exemplară eleva,premiantă, harnică, iar autoarea acestor rânduri ca profesoară în primii ani de învățământ .Ne-am revăzut dupa mai bine de 40 de ani, acum ,cu bucuria  împărtășirii unor amintiri și a unor etape de viață inedite ,spectaculoase ,legate de destinul  remarcabil  al devenirii sale. .Da, Rozalia Moș  a revenit în 2015 în România,după  30 de ani de viață in SUA, cu studii de artă ,diplome,masterate, participări la multe expoziții în zona New-York.S-a întreținut singură acolo ca să poată studia  la colegii și universități  americane de  prestigiu,.A studiat la modul clasic programele de învățământ americane ,cu accent pe grafică, dar și predând la liceu sau colegii particulare de artă ,având studii de pedagogia artei ,masterate în design muzeal-expozițional, apreciată și integrată în lumea artistică de peste ocean. Având o firmă specializată pe grafică,a fost până în 2015 artist  liber profesionist, în orașul Trenton,tot în zona NY,pe coasta de est.Dacă a revenit în România ,a fost pentru a fi alături de familia ei din țară, de ajutor părinților ei…Și cum în  ,,state,,  avea o fiică, devenită la rândul ei mamă, în California ,la Pasadena …Rozalia a mai mers încă un an acolo ca să o ajute…Revenită printre români, Roz Moș a început să expuna la Cluj (,personale la Făclia și Diverta, participări la expoziții de grup la Platinia Center, la Cluj ART, la Asociația Derzelas,la galeria Mariana Berinde, cred că neratând nici o posibilă participare la alte expoziții,parcă încercând să recupereze și destinul ei de artist român revenit acasă,cu nostalgia unei  iubiri și pentru locurile sale natale.Ba mai mult, a fost acceptată la studiile doctorale la UAD Cluj,fiind  în faza terminală a tezei. O teză legată de MIX MEDIA,de arta digitală cu intervenții ,cu multiple posibilități de aplicații, suprapuneri și mai ales cu posibilități democratice pentru a fi cunoscută,difuzată,reprodusă și cumpărată de iubitorii artelor plastice din mileniul trei…

 
 

Tehnică digitală, Destine-interferențe.


Spirală labirintică, gamă cromatică digitală


Atingeri ale atmosferei.

 
Bucuriile artei moderne.

Râul vieții,meandre.


Fanny Singer și Flori Bulduș.

Armonie în ocru(digital)  Eva( ulei pe pănză)

Prințesa cu iia românească (tradițional,acril-ulei)

In expoziție.


Interpretare digitală după o pictură tradițională.

 


Labirint de lumină

 Sunt expuse lucrări de dimensiuni generoase, panotarea punând în evidență ritmul vizual intr-o formă  expresivă ,spre sustinerea propunerii tematice inițiale. Sunt expuse și lucrări realizate cu culori de ulei, flori, viziuni portretistice, personaje in interior etc.Expresiv este un portret cu o ,,frumoasă,,purtând o cămașă româneasco,o iie…cu o fizionomie care îmi aminteste frumusețea reginei Maria, mare iubitoare a costumului nostru  național . Ce au înțeles participanții le vernisaj a fost că tehnica digitală,diferitele programe invățate de artiștii care utilizează realizarea imaginii plastice prin intermediul  calculatorului,este că bucuria o oferă sentimentele ,simbolurile ,efectele unor suprapuneri plastice care transmit lumea visată de artist. Adică arta realizată prin aceste tehnici noi are avantajul unei prezențe foarte expresive,aproape imateriale. Care poate fi oferită cu costuri modice ,ca bucurie celor care au alte nevoi estetice,și  simt o altă frumusețe ,mai potrivită  dezvoltării televiziunii,tehnicilor video,care de peste o jumătate de secol au schimbat vizualul nostru static, determinând bucurii expresive dinamice.  O  cromatică diafană și luminiscentă născută pe monitorul calculatorului și rezultată pe imprimantă,pare improbabil să fie exprimată ,apoi realizată  prin culori materiale.Sau mai greu .


Artista Rozalia Moș  și prietenii.


Doamna Mariana Berinde.


Lumini și spirale


Peretele frontal,cu tema DRUMURI-MEANDRE.


Prietenele artistei.


Armonie în ocru,expresivă și sugestivă.


După vernisaj.

Doamna Margit Hegyi Simion

 Sunteți așteptați în galeria Mariana Berinde să vă bucurați de deosebita și valoroasa expoziție a doamnei Rozalia Moș,.Fiecare lucrare are un preț, pe care cei care apreciază efortul conceptual și imaginativ al lucrărilor expuse și-l pot permite ,ca o bucurie diafană in lumea aceasta  trecătoare  dar plină de semnificații eterne.Felicitări artistei, succes pe mai departe.

                                                                                                               Margareta Catrinu